Doctrina Creştină: partea a 2-a

by Matt Slick | Mar 2, 2009 | International, Romanian - Română

Isus
1. El este creatorul (Ioan 1:1-3; Coloseni 1:15-17).
2. El nu este creat (Ioan 1:1-3; Coloseni 1:15-17).
3. El este Dumnezeu întrupat (Ioan 1:1,14; 8:58 cu Exod 3:14; Coloseni 2:9; Filipeni 2:5-8; Evrei 1:8).
4. Întruparea şi Dumnezeirea Lui
  1. Uniunea Ipostatică – Isus are două maturi într-o singură persoană. El nu este jumătate Dumnezeu şi jumătate om. El este atât Om cât şi Dumnezeu. El este pe deplin Dumnezeu şi pe deplin om. Aceasta este poziţia corectă legat de cele două naturi ale sale. Vezi Coloseni 2:9; Filipeni 2:5-8; Ioan 8:58 şi Exod 3:14.
  2. Isus va rămâne atât Dumnezeu cât şi om pentru toată eternitatea.
  3. Isus s-a născut din Fecioara Maria (Matei 1:18; Luca 1:35).
    1. “El a fost născut sub Lege (Galateni 4:4) şi a îndeplinit toată Legea lui Dumnezeu (Ioan 4:34 ; 8:29), chiar şi până la moarte (Filipeni 2:8). În moartea Sa El a suferit blestemul Legii făcându-se blestem pentru noi (Galateni 3:13). Astfel în moartea lui Hristos păcatele oamenilor au fost judecate (Romani 3:23-26) şi uitate (Evrei 8:12), iar rezultatul actului său de dreptate este viaţa veşnică (Romani 5:18).
  4. Lui Isus I se aduce închinare – (Matei 2:2,11; 14:33; Ioan 9:35-38; Evrei 1:6).
  5. Lui Isus I se adresează rugăciuni- (Faptele Apostolilor 7:55-60; Psalmul 116:4 şi Zaharia 13:9 cu 1 Corinteni 1:1-2).
  6. Isus este numit Dumnezeu – (Ioan 20:28; Evrei 1:8).
  7. El este reprezentarea exactă a naturii lui Dumnezeu (Evrei 1:3).
5. Moartea şi ispăşirea Sa
  1. Isus a purtat păcatele lumii (1 Ioan 2:2) în trupul Său pe cruce (1 Petru 2:24).
  2. El a fost o ispăşire, o împăcare cu Dumnezeu, plăcută Lui, care a liniştit mânia lui Dumnezeu.
  3. El a ispăşit. El a îndreptat ceea ce era rău între noi şi Dumnezeu. Sângele Său vărsat este ceea ce ne curăţă de păcat (Levitic 17:11; Evrei 9:22; Romani 5:9; 1 Ioan 1:7-9).
    1. El a şters duşmănia dintre Dumnezeu şi om (Romani 5:10).
  4. Pentru cine a murit? – Unii spun că doar pentru Oi (creştinii) (Ioan 10:11,15).
    1. Oile sunt creştinii. Caprele sunt necreştinii (Matei 25:32-46).
  5. Alţii spun că a murit pentru toată lumea (1 Ioan 2:2). Fiecare parte are argumente bune.
6. Învierea lui Hristos (Ioan 2:19-21; 1 Corinteni 15:1-4).
  1. Isus s-a ridicat din morţi în acelaşi trup în care a murit (Ioan 2:19-21; Luca 24:36-43).
    1. Trupul lui Isus este ‘înviat.’ Nu cunoaştem exact cum este trupul Său, dar natura trupului înviat este discutată de Pavel în 1 Corinteni 15:35-58.
7. Chiar în acest moment Isus este în Rai, fiind pentru eternitate atât om, cât şi Dumnezeu (1 Timotei 2:5; Coloseni 2:9).
  1. Acest lucru este important deoarece Isus este pentru totdeauna în poziţie de Mare Preot: “unde Isus a intrat pentru noi ca înainte mergător, când a fost făcut “Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”.” (Evrei 6:20). Un spirit nu poate să fie mare preot, numai un om poate să facă acest lucru. Mai mult, trăieşte veşnic ca să mijlocească pentru noi “De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.” (Evrei 7:25).
8. Înălţarea lui Hristos (Faptele Apostolilor 1:1-11.).
  1. După înviere Isus s-a arătat ucenicilor timp de patruzeci de zile. El le-a transmis atunci mesajul său complet.
  2. În lumina norului, în Vechiul Testament (Exod 40:34; 1 Împăraţi 8:10f.; Luca 9:34f.) ca o manifestare a gloriei şi a prezenţei lui Dumnezeu, trebuie să aşteptăm ascensiunea Sa glorioasă.
  3. El S-a înălţat în văzul apostolilor, care au scris despre ce au văzut.
9. Doctrina divinităţii lui Hristos este opusă faţă de:
  1. Docetism – Isus a fost spirit adevărat şi doar părea să fie om.
  2. Gnosticism – Isus a fost numai un om preluat de Hristosul ceresc, care nu s-a întrupat niciodată. Hristos cel ceresc s-a întors în rai înaintea crucificării.
  3. Arianism – Isus a fost creat cu puţin mai prejos faţă de Dumnezeu. Apoi Isus a creat toate lucrurile.
10. Uniunea Ipostatică (Isus având două naturi în cadrul unei singure persoane) se opune faţă de:
  1. Kenosis – Isus S-a golit pe Sine în procesul Întrupării, adică Dumnezeu minus ceva.
  2. Eutihianism – Cele două naturi are lui Isus sunt complet “amestecate” şi nu se poate deosebi între ele.
  3. Nestorianism – Cele două naturi nu interacţionează una cu cealaltă iar Isus este format din două persoane.
  4. Monofizitism – Cele două naturi s-au combinat şi au devenit una, un nou tip de fiinţă. (Astfel Isus nu ar fi nici om, nici Dumnezeu, ci o a treia altfel de entitate.)
Duhul Sfânt
1. Odată cu înălţarea lui Hristos avem pogorârea Duhului Sfânt (Ioan 14:26; Faptele Apostolilor 2) care slujeşte Bisericii prin mijlocirea lui Hristos (1 Timotei 2:5) şi cu ajutorul Scripturilor.
2. El este pe deplin Dumnezeu; El nu este o forţă. El este cea de-a treia persoană a Trinităţii.
  1. El are o voinţă – 1 Corinteni 2:11
  2. El vorbeşte – Faptele Apostolilor 13:2
  3. El iubeşte – Romani 15:30
  4. El poate fi întristat – Efeseni 4:30
  5. El condamnă păcatul – Ioan 16:8
  6. El creează- Geneza 1:2; Iov 33:4
  7. El oferă daruri – 1 Corinteni 12:8
  8. El mijloceşte – Romani 8:26
  9. El învaţă – Ioan 14:26
  10. El mărturiseşte despre Isus – Ioan 15:26
  11. El botează – 1 Corinteni 12:13
  12. El călăuzeşte – Ioan 16:13
  13. El încurajează – Faptele Apostolilor 9:31
  14. El împuterniceşte – Mica 3:8
  15. El oferă bucurie – Romani 14:17
  16. El alină – Ioan 14:16-26
3. Duhul Sfânt locuieşte în credincios (Romani 8:11) şi continuă să lucreze în el pentru a-l sfinţi (Romani 15:16).
4. Duhul Sfânt luminează mintea credinciosului (1 Corinteni 2:12,13) şi îi revelează lucrurile lui Dumnezeu (1 Corinteni 2:10,13; 1 Ioan 2:27).
Mântuirea
1. Mântuirea este scăparea sau salvarea de sub judecata lui Dumnezeu asupra păcătosului. Această judecată este cunoscută ca şi damnare şi constă în aruncarea de către Dumnezeu a celor nemântuiţi în lacul de foc etern. Cei mântuiţi merg în rai pentru a fi de-a pururi cu Dumnezeu.
2. Dumnezeu este singurul agent al mântuirii (Efeseni 2:8-9; Ioan 1:12-13; Faptele Apostolilor 13:48). Omul nu cooperează cu Dumnezeu în a-şi câştiga ori păstra mântuirea. Dacă o persoană trebuie să facă ceva înspre mântuirea ei/lui, atunci Isus a murit în zadar (Galateni 3:21).
3. Mântuirea se obţine prin credinţă, nu prin fapte (Romani 3:21; Romani 4:5; Galateni 3:21). Este un dar gratuit (Romani 6:23; Efeseni 2:8-9).
4. În mântuire păcatele creştinului sunt purtate de Hristos pe cruce, iar meritele neprihănirii lui Hristos sunt trecute în contul creştinului.
5. Cele două puncte principale de vedere asupra mântuirii, ţănând cont de alegerea omului.
  1. Liber arbitru – Omul este pe deplin capabil să Îl accepte sau să Îl respingă pe Dumnezeu (Ioan 3:16) pe baza unei anumite calităţi sau abilităţi dinlăuntrul său.
  2. Predestinare – Dumnezeu îi predestinează pe cei pe care îi alege pentru mântuire (Efeseni 1:1-11; Faptele Apostolilor 13:48). Nu este nimic înlăuntrul omului care să îl determine să Îl aleagă pe Dumnezeu. Dumnezeu trebuie să facă o chemare.
Justificare şi Sfinţire
1. Justificarea este evenimentul instantaneu în care Dumnezeu îi atribuie credinciosului neprihănirea lui Hristos.
2. Sfinţirea înseamnă a fi pus deoparte pentru un scop sfânt. Înseamnă a fi consacrat.
3. Pe când justificarea este faptul de a fi declarat neprihănit înaintea lui Dumnezeu (Romani 4:5; 5:9), sfinţirea reprezintă creşterea în viaţa creştinului în sfinţenie, în înţelegere, voinţă, gând, şi acţiune (1 Tesaloniceni 4:3-7).
4. Sfinţirea este o transformare a credinciosului, produsă de Duhul Sfânt (Efeseni 5:22-23) având ca rezultat roade dumnezeieşti.
5. Sfinţirea creştinului este legată de Hristos: “Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine…” (Galateni 2:20, versiunea Cornilescu).
6. Alte versete care se ocupă de aceasta sunt: Romani 6:1-23; Efeseni 5:10-Galateni 6:10; Efeseni 4:17-6:18)
Biserica
1. Biserica poate fi vizualizată în două feluri: Biserica vizibilă şi Biserica invizibilă.
  1. Biserica vizibilă sunt toţi aceia care pretind că sunt ucenici ai lui Hristos.
  2. Biserica invizibilă sunt cei mântuiţi cu-adevărat.
2. Biserica este numită trupul lui Hristos (Efeseni 1:22-23) Hristos fiind capul (Efeseni 5:23).
3. Biserica este pentru a fi unită (Efeseni 4:1-16) sub un singur Dumnezeu (Efeseni 4:4).
4. Biserica este pentru a fi sfântă (1 Corinteni 1:1-2; Efeseni 5:27; 1 Petru 2:9).
5. Biserica este accesibilă tuturor (Ioan 3:16) şi pentru predicarea cuvântului lui Dumnezeu (Matei 28:19-20).
6. Biserica este numită mireasa lui Hristos (Efeseni 5:22-23; Apocalipsa 19:7), biserica celor întâi născuţi (Evrei 12:23), biserica lui Dumnezeu (1 Corinteni 1:2), casa lui Dumnezeu (1 Corinteni 3:9), etc.
Învierea
1. Învierea are loc atunci când cei morţi în Hristos vor învia pentru veşnicie (1 Corinteni 15:42,52-54).
  1. În general, Dumnezeu învie morţii (2 Corinteni 1:9). În mod specific este scris că Isus învie morţii (Ioan 5:21,25,28,29; 6:38-40,44,54; 1 Tesaloniceni 4:16).
  2. Este scris de asemenea că este lucrarea Duhului Sfânt (Romani 8:11).
2. Învierea va avea loc la întoarcerea lui Hristos, (1 Tesaloniceni 4:16-17; 1 Corinteni 15).
3. Învierea este fizică.
  1. Isus este numit cel dintâi rod al învierii (1 Corinteni 15:20,23) şi primul înviat din morţi (Coloseni 1:18; Apocalipsa 1:5). El a înviat în acelaşi trup în care a murit (Ioan 2:19-21; Luca 24:39). Prin urmare, noi de asemenea vom fi înviaţi în maniera fizică în care El a fost înviat.
  2. Nu este cunoscut cu exactitate cum vor arăta trupurile noastre dar se crede că ele vor fi precum trupul înviat al lui Hristos (Filipeni 3:21; 1 Corinteni 15:42-54), nu în ceea ce priveşte divinitatea Sa, ci legat de învierea Sa.
4. Va fi o înviere a celor buni şi a celor nedrepţi (Faptele Apostolilor 24:15).
  1. Cei buni, creştinii, vor fi înviaţi pentru viaţă veşnică Matei 25:31-34).
  2. Cei răi, ne-creştinii, vor fi înviaţi pentru pedeapsă veşnică (Matei 25:4-46).
Mileniul
1. Mileniul înseamnă 1000 de ani. Sunt trei puncte de vedere principale legate de Mileniu.
  1. Amilenianism – susţine că acum ne aflăm în timpul de 1000 de ani de împărăţire al lui Hristos.
    1. Acest punct de vedere susţine că Satan a fost legat când Isus a venit prima oară pe Pământ. Afirmă că la întoarcerea lui Hristos va avea loc răpirea, judecata celor nedrepţi, şi crearea cerului nou şi al pământului nou.
  2. Premilenianism – susţine că încă nu a început mileniul de împărăţire a lui Hristos.
    1. Acest punct de vedere afirmă că Isus se va întoarce (răpirea are loc aproape sau la întoarcerea sa) şi atunci îl va lega pe Satan, îl va alunga în abis, şi va conduce pământul pentru 1000 de ani. La sfârşitul acestei perioade Satan va fi dezlegat să conducă o rebeliune. Isus îl va distruge. Atunci vine judecata finală, urmată de un pământ nou şi de un cer nou.
  3. Postmilenianism – susţine că biserica va pătrunde în mileniul lui Hristos prin predicarea cuvântului şi convertirea lumii.
2. Se dezbate dacă mileniul este sau nu o perioadă literală sau figurată. Unii susţin că perioada trebuie să fie literalmente de 1000 de ani (Apocalipsa 20:2), alţii susţin că perioada trebuie să fie interpretată la modul figurat (2 Petru 3:8). De ambele părţi sunt argumente foarte bune.
3. Din punct de vedere istoric, biserica s-a ţinut în principal de amilenianism şi de premilenianism fiecare având timp de 2000 de ani mai multă sau mai puţină importanţă.
Răpirea
1. Răpirea este timpul în care, la venirea lui Hristos, creştinii care sunt în viaţă sunt schimbaţi în trupurile lor glorificate (1 Tesaloniceni 4:15-17). Ei sunt pur şi simplu prinşi acolo unde este Isus când el coboară din rai pentru adunarea bisericii.
2. Cei care au murit înainte vin cu Isus şi îi preced pe cei care sunt pe pământ.
3. Principala dezbatere legată de Răpire este când se va produce aceasta relaţionat la Tribulaţie.
  1. Pretribulaţionism – răpirea va acea loc înainte de perioada suferinţei.
  2. Midtribulaţionism – răpirea va avea loc la mijlocul perioadei de tribulaţie.
  3. Postribulaţionism – răpirea va avea loc la sfârşitul tribulaţiei.
Judecata de apoi
1. Aceasta este judecata tuturor oamenilor (Matei 25:31-46) la sfârşitul tuturor lucrurilor (Matei 13:40-43).
2. Aceasta judecată a creştinului se referă a faptele sale (2 Corinteni 5:10). Nu afectează mântuirea pentru că fiind în Hristos (Romani 8:1) faptele noastre nu au nici un rol în mântuire (Romani 4:5).
  1. Răsplata creştinului este să fie cu Dumnezeu pentru eternitate (1 Tesaloniceni 4:17) în cadrul noului cer şi al noului pământ.
3. Pentru cei nedrepţi Ziua Judecăţii (2 Petru 3:7) este o judecată asupra tuturor acţiunilor lor păcătoase (Faptele Apostolilor 17:31; 1 Corinteni 13:11-15).
  1. Cei nedrepţi vor fi alungaţi în iad (2 Tesaloniceni 1:6-10; Matei 13:40-42).
Cerul Nou şi Pământul Nou
1. La sfârşitul tuturor lucrurilor, Dumnezeu va distruge elementele printr-o căldură puternică (2 Petru 3:12).
2. Va fi un noul Pământ, care va fi căminul celor neprihăniţi (2 Petru 3:13).
3. Această viaţă de paradis va fi una socială din moment ce se vorbeşte despre ea în contextul unui oraş perfect (Evrei 12:28), precum un templu sfânt (Ezechiel 40-48), şi ca o sărbătoare de nuntă (Apocalipsa 19:7).
4. Această viaţă de paradis nu va mai cunoaşte căsătoriile (Matei 22:30), moartea (Luca 20:36), necazul (Apocalipsa 7:17), durerea (Apocalipsa 21:4), etc.
5. Această stare de perfecţiune şi de părtăşie cu Dumnezeu va fi fără de sfârşit (Matei 25:46) într-un context al luminii fără întuneric (Apocalipsa 22:5).